10.08. 2009
Acțiuni ale Poliției Comunitare Alba Iulia
Motocicliștii teribiliști, în vizorul oamenilor legii “Supărații” care încalecă motociclete turând motoare la limita suportabilității mecanice și psihice, asta din partea noastră, a locatarilor municipiului Alba Iulia, au intrat la sfârșitul săptămânii trecute în vizorul oamenilor legii. În noaptea de 07/08 august, agenți ai Poliției Comunitare Alba Iulia și ai Serviciului Poliției Rutiere Alba au efectuat o acțiune prin care, motocicliștii și conducătorii de scutere au fost informați de prevederile Legii 61 /1991 republicată privind normele de conviețuire socială a ordinii publice. Aplicând prevederile art. 2 pct. 29 din această lege, care spune că “tulburarea liniștii locatarilor între orele 22.00 – 8.00 prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea orcărui aparat, obiect sau instrument muzical la intensitate mare” poate fi sancționată, polițiștii pot da amenzi cuprinse între 500 și 1.500 de lei. “Au fost avertizați și înștiințați de prevederile legii 6 motocicliști și 3 conducători de scutere. Dacă vor continua să se comporte necivilizat, fără să le pese de nervii celorlați întinși de huruitul motoarelor lor, vor fi drastic amendați”, a declarat Adrian Radu, directorul executiv al Poliției Comunitare Alba Iulia. Permise suspendate șoferilor în stare de ebrietate În cursul unei acțiuni efectuate în data de 07/08 august de către Poliția Comunitară Alba Iulia și Serviciul Poliției Rutiere Alba, oamenii legii legii au ridicat în vederea suspendării două permise ce aparțineau unor șoferi care s-au urcat băuți la volan. Unul dintre ei este Maria O. în vârstă de 23 de ani. Tânăra a obținut permisul cu doar câteva luni în urmă, oamenii legii oprind-o în trafic pentru a o atenționa că nu are aprinse luminile de poziție sau de drum. M.O. a oprit acroșând ușor autoturismul Poliției Comunitare Alba Iulia. Inițial s-a crezut că acest lucru s-a întâmplat datorită lipsei de experiență însă, s-a dovedit că tânăra avea o alcoolemie indicată de aparatul etilotest de 0.11 la mie. Amenzi de aproape 11.000 de lei! În cursul săptămânii trecute, agenții Poliției Comunitare Alba Iulia au sancționat 138 de persoane care nu respectă prevederile HCL 299/2006 privind buna gospodărire a municipiului Alba Iulia. Cele mai multe sancțiuni au fost date conducătorilor auto care parchează pe trotuar, îngreunând sau chiar împiedicând circulația pietonilor, și pe spațiul verde. Au fost sancționate cu amendă 66 de persoane, iar restul au fost avertizate în scris. Valoarea totală a amenzilor a fost de 10.350 de lei.
|