20.12. 2009
Inaugurarea dioramei "Nasterea Domnului"
Primaria Municipiului Alba Iulia a amenajat, in buna traditie a anilor precedenti, o diorama care infatiseaza "Nasterea Domnului”. Ansamblul care compune aceasta scena a Nasterii Domnului a fost inaugurat sambata, intr-o atmosfera de sarbatoare, in prezenta primarului Mircea Hava, a IPS Andrei Andreicut, viceprimarilor Paul Voicu si Ioan Bogatan, a mai multor consilieri locali si a altor oficialitati judetene, dar si a unui numeros public. La ora 18.45 primarul municipiului a apasat “butonul de Craciun”, un gest simbolic prin care s-a facut in mod oficial trecerea la iluminatul de Craciun. Atmosfera a fost intregita de un cor de copii, dirijati de doamna Leontina Farcas, care au interpretat colinde traditionale. Nu au lipsit nici cozonacul, vinul fiert si ceaiul cald. “Sunt foarte bucuros ca albaiulienii au imbratisat aceasta traditie, dovada si numarul mare a celor care au venit sa inauguram impreuna diorama din acest an. De asemenea sunt fericit ca orasul este pregatit de sarbatoare asa cum se cuvine si le doresc tuturor sa se bucure de toate surprizele pe care noi le-am pregatit, dar mai ales de atmosfera calda din familie. Sarbatori fericite tuturor!” a declarat primarul Mircea Hava. La fel ca in anii precedenti, diorama poate fi admirata in fata Catedralei Reintregiri.


|