a

Casa Camerală

Casa Camerală

COD LMI: AB-II-m-B-00147

Vechime: sec. XVIII

Clădirea are planul în forma literei L cu ambele laturi la stradă. Este sobră și înzestrată cu subsol, parter și un etaj. Edificiul a fost construit de către autoritățile militare austriece. Clădirea nu apare pe planurile lui G. M. Visconti din 1711, în schimb este figurată pe planurile lui K Weiss, începând din 1731. Fațadele sunt despărțite de un brâu median în două registre egale, iar ferestrele au corespondențe pe ambele niveluri. Soclul este străpuns de răsuflători în dreptul încăperilor de la subsol. Acoperișul este în două ape, iar pe alocuri există orificii de aerisire. Împreună cu clădirile din jur formează o curte interioară, accesul realizându-se pe latura scurtă dinspre est. De-a lungul timpului s-au construit o serie de anexe cu destinație greu de precizat. Se cunoaște doar că pe latura de nord figura ca și locuința capelmeisterului Schlauf.
În planurile lui Weiss clădirea figurează ca și Cammeral Haus. După 1900 aici și-au avut succesiv sediul Administrația de Stat, Internatul Liceului ”Mailath”, Oficiul de cadastru și Notariatul de Stat și Atelierul de creație al artiștilor plastici din Alba Iulia. De câțiva ani, clădirea a fost retrocedată bisericii romano-catolice, iar în prezent funcționează un corp al Seminarului Teologic Romano-Catolic.

Localizare: str. Nicolae Iorga, colț cu str. Mitropolit Andrei Șaguna.
str. Mitropolit Andrei Șaguna nr. 1


tiparire, pdf si email

FOTOGRAFII

PATRIMONIU

CĂUTARE PATRIMONIU