a

Castrul roman al Legiunii a XIII-a Gemina

Castrul roman al Legiunii a XIII-a Gemina

COD LMI: AB-I-m-A-00001

Vechime: sec. II-IV

Sistemul de apărare: componente şi caracteristici

După o primă fază de construcţie, sub forma unui val de pământ (castrum estivum), care a fost înălţat după ocuparea Daciei (106 d. Hr.) castrul Legiunii a XIII-a Gemina a cunoscut, aproximativ o jumătate de secol mai târziu (sfârşitul domniei lui Hadrian 138 d. Hr., începutul domniei lui Antoninus Pius), a doua fază de piatră (castrum stativum), a cărei existenţă activă a durat până la părăsirea provinciei de armată şi administraţie romană (271 – 275 d. Hr.).

O prezentare sumară a formei, dimensiunilor sau a poziţiei în teren a castrului, enunţarea elementelor aflate în componenţa sistemului de apărare şi a modului lor de dispunere, la care se adaugă sistematizarea interiorului, ne dezvăluie importanţa şi caracteristicile taberei militare întemeiate şi organizate de soldaţii şi ofiţerii romani la Apulum.

Orientată pe direcţia est – vest, forma patrulateră a noii fortificaţii se regăseşte în traseul zidurilor de piatră, care aveau laturile aproximativ egale (480 x 432 m), delimitând o suprafaţă interioară de aproximativ 20,7 ha.

Principalele elemente care intrau în alcătuirea curtinei urmăreau respectarea unor reguli stricte de eşalonare de la exterior spre interior şi erau formate din următoarele componente: şanţul de apărare, berma, zidul de piatră, valul de pământ şi drumul de rond al soldaţilor.

Şanţul (fossa).

Larg şi adânc, şanţul constituia primul obstacol în exterior, fiind amenajat în faţa zidului, la o anumită distanţă de acesta, lăţimea bermei fiind variabilă. El a fost surprins pe trei dintre laturile sale și avea o formă trapezoidală inversată, cu pantele înclinate diferit şi baza dreaptă (dim: 7m la coronament; 2,5 m la bază; 5-6 m adâncimea; 5 m lăţimea bermei).

Zidurile de piatră (murus)

Principalul element de apărare al castrului îl constituia zidul alcătuit din blocuri masive de piatră escavată din carierele de la Şard, Ighiu şi Ampoiţa, fasonate, dispuse în două rânduri şi legate cu umplutură (emplecton).

Dimensiunile zidurilor par să fi fost impresionante (7 m înălţime; 2,10 m grosime; 2,15 adâncimea fundaţiei). Pe fiecare dintre laturile sale zidul era străpuns de deschideri ample pentru porţile de acces, avea turnuri la colţ şi de curtină, iar în partea superioară era prevăzut cu creneluri. Zidul de incintă a rămas principalul element din sistemul de apărare al castrului roman, care s-a păstrat parţial în structurile de apărare ale vechii cetăţi medievale, până în secolul al XVIII-lea. El mai poate fi văzut pe unele porţiuni ale laturii, la sud sau în componenţa fundaţiilor la unele clădiri medievale (palatul episcopal, zona fostei monetării).

Turnurile (turris)

Existenţa turnurilor de apărare la castrul Legiunii a XIII-a Gemina, poate fi dovedită, în cazul celor de flancare a porţilor – prin asizele de suprafaţă păstrate la poarta de sud sau a turnurilor de colţ – prin fundaţiile descoperite la intersecţia laturilor de est şi vest. Pe latura de vest pe aliniamentul zidului exterior au mai fost identificate două turnuri de curtină.

Porţile (portae)

Poarta de est (porta praetoria) era în corespondenţă cu poarta de vest (porta decumana – identificată parțial pe str. Nicolae Iorga), ambele fiind situate la mijlocul laturilor.

Utilizate pentru facilitarea legăturilor cu exteriorul, porţile castrului au fost amplasate simetric, câte una pe fiecare dintre cele patru laturi.

Porţile principalis – dextra şi sinistra – împărţeau castrul în zone inegale străbătând zidurile de sud şi de nord, la o distanţă mai mică (1/3), faţă de latura răsăriteană. Circulate erau toate porţile, înlesnind legătura cu marea aşezare civilă Apulum dezvoltată, mai intens în zonele de nord, vest şi sud-vest, cu drumurile secundare care duceau la Ampelum (Zlatna), Alburnus Maior (Roşia Montană) respectiv Blandiana sau cu drumul imperial spre Brucla (Aiud), Potaisa (Turda), Napoca (Cluj Napoca) etc.

Degajată şi adusă la lumină după aproape două milenii de la edificare, poarta de sud a castrului (porta principalis dextra) mai păstrează deasupra solului structurile de bază ale turnurilor de apărare şi deschiderea amplă, cu pilon central pentru intrarea dublă, făcând posibilă o eventuală reconstituire a formelor sale originare.

Deschiderile ample (10 m lăţime), flancate de turnuri puternice (8,40 m x x6,00 m) şi înalte, confereau porţilor un aspect de monumentalitate, rolul lor funcţional fiind dublat de un mesaj emblematic, triumfal.

Valul de pământ (agger)

A fost descoperit doar pe latura de sud, astfel încât acesta poate să provină din prima fază de construcţie a castrului de pământ, o reutilizare a lui fiind posibilă în faza a doua, pentru consolidarea curtinei de piatră.

Drumul de rond (via sagularis)

Pentru a proteja soldaţii şi clădirile de eventualele proiectile aruncate peste zid, în jurul curtinei, la interior, se lăsa un spaţiu liber destul de larg (aprox. 8 m) numit intervallum. Uneori acesta se identifică cu drumul de rond al formaţiunilor de pază sau era folosit ca teren pentru exerciţii. La castrul de la Apulum, drumul soldaţilor a cunoscut două faze de construcţie, fiind amenajat la niveluri şi cu materiale diferite (mai coborât şi cu pietriş în prima fază, mai înălţat şi cu lespezi de piatră în faza a doua).

Organizarea internă a castrului

Rolul determinant în organizarea spaţiului din interiorul fortificaţiei, prin importanţă şi orientare, îl deţineau căile de comunicaţie.

Drumurile mai largi (8-10 m), făceau legătura între cele patru părţi sau delimitau suprafaţa internă în zone mari, bine determinate, în timp ce aleile, mai înguste (2-4 m), creau intervalele necesare între clădiri, înlesnind deopotrivă deplasarea trupelor şi paza obiectivelor.

Via principalis era magistrala care străbătea castrul în lateral, pentru a realiza legătura pe direcţia sud-nord, între porta principalis dextra şi porta principalis sinistra. Se crea astfel o zonă răsăriteană a castrului (praetentura), care ocupa 1/3 din suprafaţa internă a fortificaţiei, urmărindu-se astfel obţinerea spaţiului necesar construcţiilor reprezentative.

Via praetoria, cea de a două arteră importantă de comunicaţie, străbătea parţial castrul, de la est la vest, legând poarta cu acelaşi nume (porta praetoria) de clădirea comandamentului, în faţa căreia se intersecta cu via principalis, astfel încât zona răsăriteană era divizată în suprafeţe egale.

Via decumana forma cel de al doilea segment pe axa vest-est întrerupându-se în spatele clădirii comandamentului, pentru a delimita la rândul său zona apuseană în două părţi egale.

În acest mod, partea centrală a castrului – cea mai bine situată şi apărată – se afla la intersecţia arterelor principale de circulaţie, aici fiind grupate clădirile importante din incintă: sediul comandantului (praetorium), cu încăperile care adăpostesc visteria (argentaria), însemnele şi steagul alb al legiunii (signum), templul (aedes), depozitele de alimente (horrae). Delimitate de via praetoria şi via decumana, mărginite şi protejate de via sagularis, suprafeţele din praetentura (de est) şi retentura (de vest) erau destinate barăcilor-locuinţe pentru militarii din unităţile de elită şi trupele auxiliare.

În condiţiile în care o reconstituire sistematică a organizării suprafeţei interioare la castrul Legiunii a XIII-a Gemina, de la Apulum, nu se poate face din cauza distrugerilor şi a transformărilor radicale petrecute odată cu reconstrucţia incintei, valoarea componentelor curtinei de apărare păstrate până astăzi (poarta de sud, părți ale zidului de piatră din fundaţiile clădirilor medievale sau cele păstrate la suprafaţă), segmentul de via principalis și parte a principiei dezvelite cu ocazia refacerii căilor de acces în cetatea austriacă, devin inestimabile, constituindu-se într-o mărturie singulară a realităţilor istorice locale, de acum două milenii.


Print Friendly and PDF

FOTOGRAFII

POZIŢIA PE HARTĂ:

PATRIMONIU

CĂUTARE PATRIMONIU

web
counter