a

Conferință de motivare antreprenorială „Alba Iulia 360” - Spre o coaliție împotriva sărăciei, 25 iulie 2018

24.07.2018


Comunicat de presă

 

Miercuri, 25 iulie 2018, Conferința „Alba Iulia 360”

Spre o Coaliție anti-sărăcie

 

Alba Iulia nu este doar Cetatea. Este şi Zgura, este şi Partoş, Alba Iulia este şi Trandafirilor, Barbu Lăutaru ori Ciocârliei-Pompieri. Spectaculoasă, vibrantă și încântătoare, Cetatea contrastează puternic cu resemnarea, lipsa de perspectivă și dependența din aceste cinci comunităţi.  

 

Vă invităm miercuri, 25 iulie 2018, la Hotel Mariss, strada Viilor 39, Alba Iulia, între orele 14-20, la alcătuirea unei veritabile „Coaliții anti-sărăcie”, alături de Primăria Municipiului Alba Iulia, partenerii proiectului „Alba Iulia 360” și persoane din cele cinci comunități.

 

Vă chemăm să găsim soluții pentru ca dinamismul Cetății să iradieze dincolo de zidurile sale, până în cele mai defavorizate cartiere. Avem această datorie față de semenii și concitadinii noștri și putem să o facem împreună. Conferinţa „Alba Iulia 360” la care vă invităm să participați este un eveniment special dedicat discutării, găsirii şi promovării celor mai potrivite soluții de antreprenoriat, celor mai potrivite noi afaceri ce ar putea dinamiza cinci dintre cele mai marginalizate comunități din municipiu.

 

 

Informatii suplimentare găsiți aici

 

Aici găsiți agenda evenimentului


Print Friendly and PDF