pagina urmatoare
Pagina
1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9
1
print

Numeroase izvoare atesta, inainte de a ne fi fost transmis numele sau prin documente istorice scrise, existenta pe acest teritoriu si in imprejurimile lui imediate, a unor asezari preistorice datand din mileniul al V- lea i.Ch. ; in partea de nord a orasului s-a descoperit o importanta asezare neolitica (5000 - 1900 i.Ch.), care a fost locuita de triburi de pastori si agricultori.
In numeroase puncte de pe teritoriul orasului - La vii, Platoul romanilor - au fost scoase la iveala obiecte din epoca bronzului (1700 - 1000 i.e.n. ).
Demna de mentionat este si cetatea de pamant din epoca fierului, descoperita pe inaltimile din stanga Muresului, la Teleac (4 km spre nord-est de Alba Iulia).
Aceasta cetate, datata pe la jumatatea mileniului I i.e.n. este fortificata cu valuri de pamant si santuri, ingloband un teren de aproape 30 ha. Aici, pe cursul mijlociu al Muresului a fost, probabil, un centru tribal tracic de seama.
O ramura a tracilor va atinge in curand un apogeu politic, social si economic al acestor locuri si acestia sunt dacii. Ei pun bazele unei asezari puternice - APOULON - ce va inspaimanta mai tarziu lumea romana.

Istoria medie a orasului Alba Iulia incepe cu cetatea dacica de la Piatra Craivei - un masiv stancos ce domina orizontul dinspre nord - descoperita in ultimii ani. Vechiul Apoulon dacic era resedinta unui trib sau a unei uniuni de triburi care stapanea zona centrala a Muresului si o parte din muntii Apuseni.
In perioada in care Imperiul traco-daco-get din veacul I i.Ch. se intareste si devine cel mai mare din Europa, dupa Imperiul Roman, Apoulon cunoaste o deosebita inflorire, ajungand unul dintre cele mai mari centre urbane ale Daciei, care a stat la limita epopeicei rezistente militare a dacilor, in fata invaziei romane.
Primul razboi daco - roman, din timpul regelui Decebal a pus Apoulon-ul la grele incercari de ordin economic. In schimb, al doilea razboi, condus de Traian, care viza aici regiunea bogata si minele de aur si argint, i-a adus distrugerea definitiva.

In epoca romana, Apoulon-ul dacic devenit APULUM, cunoaste o mare dezvoltare.
Primul nucleu al orasului, ale carui inceputuri trebuie puse imediat dupa anul 106 d. Ch., a fost castrul legiunii a XIII - a Gemina. Pentru ca era propus drept un castru permanent, castrul de la Apulum a fost unul dintre cele mai mari din Dacia romana.
Construirea lui s-a facut pe o intindere de 30 de ha ; forma sa era dreptunghiulara, conform arhitecturii militare romane. Caramizile purtau stampila legiunii a XIII - a Gemina.