01.06 - 31.12.2025 - CAMPANIE DE STERILIZARE GRATUITĂ A CÂINILOR CU STĂPÂN
27.05.2025
Primăria Alba Iulia desfășoară, în perioada 01.06- 31.12.2025, cea de-a șasea ediție a CAMPANIEI DE STERILIZARE GRATUITĂ A CÂINILOR CU STĂPÂN din municipiu.
Înmulțirea necontrolată a animalelor, în special a câinilor, reprezintă una dintre cauzele principale a abandonului acestor animale, pe domeniul public. Prin această campanie dorim să venim în sprijinul proprietarilor de animale care nu au posibilitatea să facă aceste proceduri pe cont propriu. Proprietarii de câini aparținând rasei comune și metișilor acestora, cu domiciliul în Alba Iulia, pot beneficia de această campanie.
În condițiile actuale, adăpostul public pentru câini fără stăpân este supraaglomerat, adopțiile au scăzut foarte mult, rata de abandon a câinilor cu stăpân fiind în creștere. Prin această campanie dorim să încurajăm proprietarii de câini din municipiu să utilizeze acest serviciu și să dea dovadă de implicare civică pentru a avea un oraș sigur, fără câini abandonați pe străzi.
O noutate față de campaniile precedente este faptul că, în acest an, prin această campanie se va subvenționa în totalitate microciparea, înregistrarea RECS și eliberarea Carnetelor de Sănătate pentru câinii sterilizați. Ne dorim o evidență clară a câinilor sterilizați și a proprietarilor acestora. Anul acesta campania va fi realizată în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba prin Biroul de Protecție a Animalelor.
Detalii suplimentare se pot obține la Serviciul Administrare Piețe, Târguri și Gestionarea Câinilor fără Stăpân, str. Nicolae Bălcescu nr.1 (Piața Centru), tel. 0737466108, 0749168468, 0258819462, e-mail: vasile.beres@apulum.ro.
Fișierul complet, în format PDF, se găsește aici!