a

8 aprilie, Ziua internațională a romilor

11.04.2018


Data de 8 aprilie, Ziua internațională a romilor, a fost marcată și la Alba Iulia, cu începere de la ora 14,00. Evenimentul a fost organizat de către Asociația Romilor din Alba Iulia ”Aven Sheavale” Veniți Băieți și susținut financiar de Primăria Municipiului Alba Iulia. Scopul acestui eveniment: promovarea istoriei, tradițiilor și obiceiurilor etniei rome.

Cei prezenţi au luat parte şi la momente artistice deosebite care au constat într-un concurs de obiceiuri și tradiții pentru copiii de etnie romă, reprezentaţii de dansuri tradiționale, premierea tinerelor talente, dar şi o masă festivă pentru persoanele de etnie romă care trăiesc în comunitatea de romi.

Prezenți la eveniment, viceprimarul Gabriel Pleşa și d-na director executiv a Direcției de Asistență Socială, Adela Cristescu au transmis mesajul autorităţilor locale cu ocazia zilei internaționale a persoanelor de etnie romă. Cei prezenți au ținut să-i mulțumească doamnei Szoverfi Dorina, din partea asociației, pentru implicare și pentru mesajul motivant de a urma o școală, adresat copiilor din Lumea Nouă, pentru a schimba percepția despre etnia romă.

Evenimentul s-a încheiat cu o masă festivă şi muzică ţigănească tradiţională pentru persoanele de etnie romă care trăiesc în comunitate.


tiparire, pdf si email