a

Comunicat de presă - Reacția Primăriei Alba Iulia la anularea gratuităților de către STP SA

25.02.2021


Decizia STP Alba Iulia S.A de a anula gratuitățile este un act unilateral și abuziv

Decizia companiei private care administrează serviciul de transport public local, prin care au fost eliminate gratuitățile pentru elevi și pensionari este un act abuziv. Această decizie a companiei private este una luată unilateral, fără acordul ori consultarea administrației publice.

Prin urmare, vom acționa pe cale legală pentru a elimina acest abuz și a recupera orice prejudiciu adus administrației și cetățenilor municipiului Alba Iulia.

Considerăm că astfel de acțiuni nu își au locul într-un oraș civilizat și nu sunt demne de o companie care își dorește să continue activitatea și relația contractuală cu administrația publică.

Este cunoscut faptul că între administrația locală și compania STP S.A există, în prezent, un blocaj în ceea ce privește semnarea unui nou contract de gestiune a serviciului de transport public. Considerăm că astfel de acțiuni, venite din partea operatorului, sunt făcute cu scopul de a pune presiune atât de aparatul administrativ cât și pe consilierii locali.

Nu acceptăm șantajul și nici nu vom negocia cu pistolul la tâmplă. Obiectivul nostru, al administrației publice, este de a asigura cetățenilor municipiului un serviciu de transport public modern, eficient și la costuri cât mai reduse.

Nu vom accepta risipa banului public, chiar dacă există astfel de acțiuni, menite a pune presiune pe administrație și chiar pe cetățeni și public. Avem un mandat din partea cetățenilor, care ne obligă la o responsabilitate fiduciară, un mandat care ne obligă să nu aruncăm cu banii publici pe fereastră, doar pentru a face pe plac unora sau altora.

Considerăm că sumele pe care municipalitatea le plătea pentru transportul public, și care se vor a fi plătite în continuare, sunt aberante și nejustificate. Nu putem accepta ca sume de ordinul a 6, 7 sau chiar 8 milioane de euro, care înseamnă între 10 și 15% din bugetul anual al orașului, să fie cheltuite pentru serviciul de transport public. Cu atât mai mult cu cât există exemple de bune practici la alte administrații din țară, la Cluj Napoca, Sibiu, Târgu-Mureș sau alte municipii, unde transportul public este realizat la standarde mult mai înalte și cu costuri mult mai mici.

Îi asigurăm pe cetățenii municipiului că vom face tot ce ține de noi pentru ca Alba Iulia să aibă un serviciu de transport public la cele mai înalte standarde, fără a face risipă din banul public.

Le cerem scuze celor pe care situația creată astăzi, în mod unilateral de către operatorul de transport public, i-a afectat în mod direct și îi asigurăm că facem tot ce ține de noi pentru buna funcționare a serviciului de transport public.

 

Primăria Municipiului Alba Iulia


tiparire, pdf si email