a

ANUNȚ - Invitație la dezbaterea publică privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de reşedinţă, aflate pe raza municipiului Alba Iulia

30.09.2021


Nr. 112676/2021                                                                                                     

                                                                                                                                                              

 INVITAȚIE LA DEZBATEREA PUBLICĂ

                        În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Municipiului Alba Iulia organizează în data de 07.10.2021, ora 14.00,  în sala de ședințe a Direcției Programe, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, Strada Bucovinei, nr. 6, dezbatere publică cu privire la proiectul de hotărâre privind  aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de reşedinţă  aflate pe raza municipiului Alba Iulia.

                        Proiectul de hotărâre și anexele aferente au fost afișate atât pe site-ul autorității publice, www.apulum.ro, AICI cât și la avizierul acesteia.

                   Modalitatea de colectare a recomandărilor: în scris, specificându-se articolul sau articolele din proiectul de act normativ în discuție, menționând data trimiterii și datele de contact ale expeditorului, la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, din Calea Moților, nr. 5 A, Camera 8 – Registratură, sau în format electronic, pe adresa de e-mail:  office@apulum.ro  până la data de  01.09.2021, ora 16.00.

                     Modalitatea de înscriere și luarea cuvântului: luarea cuvântului se face în ordinea înscrierii pe listă, la începutul dezbaterii publice. Timpul alocat luării cuvântului este de 5 minute pentru fiecare participant.

                       Fiecare participant, după intrarea în sala de ședințe, se va înscrie pe lista de persoane prezente la dezbaterea publică, având asupra sa actul de identitate, respectiv dovada calității de reprezentant al persoanei juridice, după caz.

                        Potrivit prevederilor art. 7, alin. 10, lit.b) din Legea nr. 52/2003,  dezbaterea publică se va încheia în momentul în care toți solicitanții înscriși la luarea cuvântului și-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la proiectul de act normativ în discuție;  la dezbaterea publică vor participa obligatoriu inițiatorul și/sau inițiatorii proiectului de act normativ din cadrul instituției sau autorității publice locale, experții și/sau specialiștii care au participat la elaborarea  notei de fundamentare, a expunerii de motive, a referatului de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus și persoanele interesate care au făcut recomandări scrise.

                         Anunț publicat în data de 30.09.2021.


tiparire, pdf si email