a

Comunicat de presă - proiect „Cetatea aRtElor – ArTă în inima cEtății/C.R.E.A.T.E! ” - Premieră: Două spectacole de teatru Commedia dell’Arte în Cetatea Alba Carolina!

08.08.2023


Comunicat de presă nr. 4

AUGUST 2023

„Cetatea aRtElor – ArTă în inima cEtății/C.R.E.A.T.E!“ :

Premieră: Două spectacole de teatru Commedia dell'Arte în Cetatea Alba Carolina!

 

ASOCIAȚIA GRUPUL SKEPSIS, în parteneriat cu Municipiul Alba Iulia și organizația DAVVI – SENTER FOR SCENEKUNST (Norvegia), derulează proiectul „Cetatea aRtElor – ArTă în inima cEtății / C.R.E.A.T.E!”. Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Proiectul este o inițiativă originală, creativă și aduce sub aceeași umbrelă artiști români și străini, transformând Cetatea Alba Carolina într-o mare scenă culturală vibrantă, în aer liber. 

În luna august 2023, vor fi organizate în Cetatea Alba Carolina două spectacole de teatru de tip Commedia dell'Arte.

Pentru conceperea și prezentarea celor două spectacole de teatru Commedia dell'Arte, se va organiza un atelier de artă dramatică, la care vor participa tinerii actori ai trupei de teatru Skepsis. Atelierul se va desfășura la Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, iar formator va fi un  artist talentat originar din Italia, Cristian Izzo.

Primul spectacol: este one-man show-ul intitulat „A love letter from a shy lover",                avându-l ca protagonist pe artistul Cristian Izzo.

Data evenimentului: 19 august 2023.

Acest spectacol își propune să familiarizeze publicul larg cu personajele principale ale formei de teatru Commedia dell'Arte, personaje recunoscute pentru trăsăturile lor distinctive și comice. Pe lângă acestea, măștile și costumele reprezintă elemente absolut esențiale ale spectacolului de teatru Commedia dell'Arte, iar în contextul acestei piese de teatru, vor juca un rol semnificativ în transpunerea unei povești de dragoste.

În intrigă, tânărul timid Florindo încearcă să-și dezvăluie dragostea pentru Isabella, astfel că decide să îi scrie o scrisoare secretă pentru a i-o trimite. Cu toate acestea, planul său se confruntă cu mari probleme atunci când, în loc să ajungă la iubita sa, scrisoarea este găsită de către Arlecchino. Rămâne de văzut dacă scrisoarea de dragoste va reuși să ajungă la adevăratul destinatar și ce va decurge din această situație.

Cel de-al doilea spectacol de teatru Commedia dell'Arte: „Strada Speranței”, pregătit și prezentat în premieră la Alba Iulia, de trupa de teatru Skepsis.

Data: 20 august 2023.

 

 Publicul larg va fi invitat să se alăture unei călătorii spectaculoase prin lumea vibrantă a Commedia dell'Arte. Într-o atmosferă plină de farmec și umor, personajele vor dezvălui trăsăturile lor distincte și vor purta măștile care le caracterizează, oferind astfel spectatorilor oportunitatea de a descoperi latura unică și comică a fiecărui personaj.

Evenimentele vor fi organizate cu sprijinul partenerilor de proiect și a colaboratorilor implicați. Ambele spectacole vor fi susținute în aer liber, la poarta a IV-a a Cetății, iar accesul publicului va fi gratuit.

Programul actualizat al evenimentelor este disponibil pe pagina de Facebook a Asociației Grupul Skepsis: https://www.facebook.com/skepsis2002/

 

Documentul integral, în format PDF, se găsește aici!