a

Comunicat de presă privind „Cetatea aRtElor – ArTă în inima cEtății/C.R.E.A.T.E!”

28.09.2023


Comunicat de presă nr. 5
SEPTEMBRIE 2023
„Cetatea aRtElor – ArTă în inima cEtății/C.R.E.A.T.E!” : Premieră: spectacole de teatru farsă medievală și teatru contemporan în Cetatea Alba Carolina!


          ASOCIAȚIA GRUPUL SKEPSIS, în parteneriat cu Municipiul Alba Iulia și organizația DAVVI – SENTER FOR SCENEKUNST (Norvegia), derulează proiectul „Cetatea aRtElor – ArTă în inima cEtății / C.R.E.A.T.E!”. Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.


          Proiectul este o inițiativă originală, creativă și aduce sub aceeași umbrelă artiști români și străini, transformând Cetatea Alba Carolina într-o mare scenă culturală vibrantă, în aer liber.

          În luna octombrie 2023, trupa de teatru Skepsis va oferi publicului experiențe artistice deosebite, prin premiera a două spectacole de teatru: unul de tip farsă medievală și unul contemporan. Aceste spectacole au fost concepute în cadrul microstagiunii teatrale, intitulată „Teatru în Inima Cetății”, parte integrantă a proiectului „C.R.E.A.T.E!”.

          Spectacolele de teatru vor fi prezentate în deschiderea celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de Tineret APOLLO, pentru a beneficia de o expunere mai largă. Acest festival reprezintă un eveniment de marcă a Teatrului Skepsis și este unic în orașul Alba Iulia. Ediția din acest an se va desfășura în perioada 12-16 octombrie 2023.

 

Documentul integral, în format PDF, se găsește aici!