a

Lucrările la “Academia Doamnelor” avansează

29.01.2015


Singurul centru de resurse socio-profesionale dedicat în întregime femeilor din localitățile ce alcătuiesc Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba (AIDA) traversează primele etape de dezvoltare. Primăria Alba Iulia opune prezentului incert și deloc favorabil al unei foste centrale termice (CT 7 situată în spatele cinematografului Dacia), o perspectivă pozitivă, transformând-o într-un centru de servicii alternative, care va asigura spații pentru cursuri de formare, dar și alte tipuri de activități. Practic, din această toamnă, doamnele vor avea un loc de socializare modern, dotat corespunzător, în care vor putea susține cursuri, ateliere creative, dar în egală măsură, femeile vor putea fi îndrumate și consiliate de specialiști din diverse domenii.

Lucrările au demarat deja, iar până în prezent stadiul fizic prezintă următoarele tipuri de intervenții: demolarea a două coșuri de fum ale vechii centrale, montarea de tâmplărie exterioară, compartimentări la interior, dar și o extindere a vechii clădiri.

“Academia Doamnelor nu se vrea un cadou de genul celor făcute de 8 Martie, un omagiu, o poezie, o acțiune bifată doar de dragul de a mai bifa ceva. Încercăm – și sunt convins că o să și reușim – să le oferim femeilor din Alba Iulia un spațiu în care să se regăsească, să socializeze, să se întâlnească, să își poată exprima liber și constructiv ideile care, să recunoaștem, sunt de cele mai multe ori mai bune decât ale noastre, ale bărbaților. Peste tot în lumea civilizată există așa ceva, într-o formă sau alta, mă bucur că o să avem și noi, la Alba Iulia, o “zonă liberă de orice constrângeri, exclusiv a doamnelor”. O construim cu cele mai bune intenții și sper că destinatarele să o aprecieze și folosească la fel, așa cum consideră, în interesul întregii comunități” spune Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.

Executantul lucrărilor este SC Ben Oni Loghin SRL, iar contribuția la dezvoltarea fizică a centrului suportată de muncipalitate este 727 039 lei. Valoarea totală a proiectului implementat în cadrul programului de finanțare europeană PSDRU 2007-2013 este de 2 127 962 lei. Contractul de lucrări prevede ca termen de finalizare, septembrie 2015.